1. Angajamentul top-managementului este esential pentru implementarea cu succes a sistemului de management energetic. Astfel, este necesara asumarea responsabilitatilor, implicarea activa, aprobarea resurselor si agreerea proceselor cheie ale companiei in conformitate cu Sistemul de Management Energetic ISO 50001.
2. Stabiliti o echipa formata din persoane care detin competentele si cunostintele necesare pentru a obtine cele mai bune rezultate.
3. Revizuiti sistemele, politicile, procedurile si procesele existente si comparati-le cu cerintele impuse de ISO 50001. Veti fi surprins cat de mult ati realizat pana acum! Acest lucru va permite sa mentineti lucrurile care functioneaza si sa le imbunatatiti pe cele care nu sunt conforme cu cerintele.
4. Asigurati-va ca exista o comunicare interna bine pusa la punct in ceea ce priveste canalele si procesele de comunicare. Fiecare angajat trebuie sa fie implicat si informat cu privire la actiunile ce se desfasoara in cadrul companiei.
5. Incurajati munca in echipa si constientizarea rezultatelor obtinute ca echipa!
6. Stabiliti o planificare in timp a activitatilor si asigurati-va ca toata lumea isi asuma si isi intelege rolul in echipa: De ce sa fac? Cum sa fac? Pana cand sa fac?
7. Utilizati un sistem informatic pentru o gestiune eficienta a documentelor. Natura si complexitatea documentelor va depinde de natura si complexitatea organizatiei Dumneavoastra. Totusi, incercati sa mentineti procedurile si evidentele cat mai simple si usor de aplicat. O procedura functionala este aceea pe care o puteti vizualiza usor in minte.
8. Folositi competitiile interne si stimulente pentru a incuraja implicarea angajatilor. De exemplu, oferiti un premiu echipei pentru atingerea primului obiectiv. Utilizati recompensele atunci cand este cazul; vor conduce pe termen scurt inclusiv la schimbarea de comportament.
9. Pregatiti angajatii pentru realizarea auditurilor interne, deoarece acest lucru va ofera oportunitatea de a obtine feedback valoros din partea lor.
10. Daca sunteti de parere ca intreprindeti anumite actiuni doar “de dragul” standardului fara sa aduca valoare companiei – intrebati-va daca este necesar si cum poate fi schimbata aceasta stare de fapt, intr-una care sa aduca beneficii reale companiei Dumneavoastra.

Bogdan Bargauan
Autor