Avem placerea de a va anunta ca Ministerul Fondurilor Europene si Banca Europeana de Investitii vor organiza in perioada 29 mai – 12 iunie 2018 o serie de seminarii de informare cu scopul de a sprijini si de a facilita accesul la finantare prin intermediul fondurilor europene.
Va fi abordata Axa prioritara 6, cu obiectivele specifice:
- 6.1 – Cresterea productiei de energie din resurse regenerabile mai putin exploatate (biomasa, biogaz, geotermal).
- 6.2 – Reducerea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali – sisteme de monitorizare.
- 6.4 – Cresterea economiilor in consumul de energie primara produsa prin cogenerare de inalta eficienta.
In cadrul seminariilor vor fi prezentate de catre experti din MFE si BEI principalele aspecte institutionale, tehnice si financiare legate de realizarea aplicatiei de finantare, in conformitate cu ghidurile solicitantului existente pe website-ul MFE.
De asemenea, se vor aborda aspecte legate de dificultatile aparute in aplicatiile evaluate pana in prezent si se vor face recomandari in vederea unei mai bune intelegeri si evitarii neclaritatilor in redactarea aplicatiilor.
Seminariile se vor organiza in:
- Craiova – 29 mai, hotel Europeca
- Bacau – 31 mai, hotel Dumbrava
- Cluj – 5 iunie, hotel Paradis
- Brasov – 7 iunie, hotel Golden Time
- Bucuresti – 12 iunie, hotel Golden Tulip
Mai multe detalii gasiti in agenda seminarului.