DESCRIERE PROIECT:
Compania a optat pentru implementarea unui sistem de monitorizare inteligenta a utilitatilor (energie electrica, apa calda/rece), cu scopul de a avea o imagine la nivel global asupra consumurilor energetice din cadrul fabricii, dar si la nivel de distributie.
Avand aceasta imagine, se poate elabora si mai apoi implementa, un plan de masuri pentru reducerea consumurilor si a costurilor cu energia. In urma unei discutii cu reprezentantii companiei, s-a convenit ca monitorizarea sa fie axata pe un numar de 26 consumatori electrici si unul de energie termica.
Dintre consumatorii de energie electrica, 2 reprezinta generalul celor 2 transformatoare, iar restul sunt distributii care pleaca spre tablourile din fabrica.
In prima locatie, reprezentata de transformatorul T43, s-a montat un tablou care contine 2 centrale de masura, fiecare dintre ele fiind capabile sa masoare 6 consumatori trifazati. Aici sunt monitorizate 11 distributii dintr-un total de 12, al 12-lea consumator monitorizat fiind generalul transformatorului.
Marimile masurate de catre centrale sunt transmise spre un Gateway prin intermediul unei retele ModBus, iar mai apoi spre serverul Cloud prin intermediul conexiunii la internet disponibile in ambele locatii.
Beneficiile obtinute in urma implementarii sistemului de monitorizare consumuri energetice:
- S-au determinat perioade de consum de “mers in gol”;
- S-a introdus nivelul de productie pentru calcularea costului specific in mod automat.
Introducand nivelul de productie în dashboard, sistemul este capabil sa calculeze costul specific pe unitatea de productie. Astfel, se vor determina si optimiza costurile generate de consumul de utilitati din valoarea totala a costurilor de fabricatie a produselor finite.
- Au fost identificate oportunitati de eficientizare a sistemului de iluminat;
Servelect a oferit suport tehnic la: configurarea platformei, identificarea de solutii de eficienta energetica, pregatirea personalului pentru utilizarea de noi instrumente in cadrul platformei etc.
DETALII PROIECT:
- Industrie: Textila
- Tip proiect: Sistem de monitorizare
- Finantare: Surse Beneficiar
- Link: Descarca studiul de caz complet