Lansam seria de interviuri #EnergyRewired, in care aducem in prim-plan vocile expertilor si ideile care contureaza viitorul energiei, in conversatii relevante pentru business, industrie si comunitatile locale.
Energia nu mai poate fi privita exclusiv ca un cost operational, ci ca un factor care influenteaza direct deciziile de investitii si directiile de dezvoltare ale companiilor. In acelasi timp, cerintele tot mai ridicate privind eficienta energetica si reducerea emisiilor schimba modul in care este definita performanta industriala. Decarbonizarea depaseste zona de sustenabilitate si ajunge sa influenteze accesul la finantare, relatiile din lanturile de aprovizionare si capacitatea companiilor de a ramane competitive pe termen lung. Pornind de la acest context, am discutat cu expertii din cadrul Energy Policy Group (EPG) despre unde se afla Romania in procesul de decarbonizare, principalele riscuri de tranzitie pentru industrie in urmatorii ani si modul in care companiile pot sa isi construiasca propriile planuri de decarbonizare.
- Luminita Gabriela Horga, Head of Clean Economy
- Ana-Maria Niculicea, Senior researcher Clean Economy
- Constantin Postoiu, Head of Data Analytics
- Sabina Strimbovschi, Team lead on Industry
- Aura Oancea, Head of Buildings and Cities
EPG este un think-tank independent, non-profit, dedicat politicilor energetice si climatice din Romania si Uniunea Europeana. Infiintat in 2014, EPG functioneaza ca un institut de cercetare in domeniul politicilor publice, fiind finantat in principal prin granturi competitive, organizatii filantropice si, intr-o masura limitata, proiecte din sectorul privat. EPG urmareste sa promoveze un dialog fundamentat pe dovezi privind echilibrul dintre decarbonizare, competitivitate economica si echitate sociala, implicand factori de decizie, industrie si publicul larg.
EPG a analizat in mod constant traiectoria de decarbonizare a Romaniei, prin studii bine fundamentate. Din perspectiva dumneavoastra, in ce etapa se afla Romania in procesul de decarbonizare a economiei si cat de pregatite sunt companiile pentru aceasta tranzitie?
Intre 1990 si 2023, Romania a inregistrat cea mai mare scadere a emisiilor de gaze cu efect de sera (GES) din UE27. Procentul in cazul tarii noastre, de 75%, este dublu fata de media europeana (37%) si a putut fi atins ca urmare a reducerii activitatii marilor producatori industriali si a capacitatilor de productie a energiei pe baza de carbune.
Astfel, Romania se afla intr-o pozitie favorabila, fata de alte state membre, pentru a atinge tintele de decarbonizare asumate prin PNIESC pentru 2030 si de a contribui la tinta de decarbonizare a UE pentru 2040. Pe de alta parte, in ciuda reducerilor mari de emisii de pana acum, exista provocari majore pentru atingerea tintei asumate de Romania in cadrul Regulamentului privind partajarea eforturilor (ESR). Principalele provocari sectoriale se gasesc in sectorul transporturilor si cel al cladirilor.
Emisiile din transporturi sunt in crestere, in contextul unui grad redus de electrificare a parcului auto, iar in sectorul cladirilor consumul de energie pe cap de locuitor converge catre media Uniunii Europene, ceea ce determina o crestere a emisiilor si a necesarului energetic. Dar aceste doua sectoare nu sunt izolate, astfel ca decarbonizarea nu poate fi atinsa fara un efort coordonat, axat pe (i) eficienta energetica in locuinte, (ii) electrificarea transporturilor si a industriei, (iii) cresterea aportului de energie regenerabila in productia de electricitate. Nivelul de electrificare in aceste sectoare este semnificativ mai mic in Romania decat media europeana, iar aceasta situatie este in mare parte reflectata si in gradul de electrificare al companiilor. Tranzitia flotelor catre autovehicule electrice este foarte lenta. In aceeasi masura, electrificarea proceselor industriale inca este la inceput in cazul multor companii cu emisii ridicate.
Politicile climatice europene sunt adesea percepute ca un factor de presiune asupra competitivitatii industriale. In realitate, este decarbonizarea o frana economica sau, dimpotriva, o selectie naturala intre companiile eficiente si cele ineficiente?
Din perspectiva analizelor Energy Policy Group (EPG), politicile climatice europene nu reprezinta, o „frana” economica, ci mai degraba instituie un mecanism de diferentiere intre modelele industriale sustenabile pe termen lung si cele care isi pierd treptat competitivitatea. Cresterea costului emisiilor de carbon, coroborata cu emergenta unei piete europene pentru produse industriale low-carbon, exercita o presiune competitiva tot mai accentuata asupra operatorilor economici.
In cazul industriilor energo-intensive una dintre principalele provocari este finantarea decarbonizarii.
Tranzitia acestora presupune de multe ori adoptarea unor tehnologii aflate inca intr-un stadiu incipient de maturitate, precum captarea si stocarea carbonului, care presupun anumite riscuri comerciale si, implicit, o bancabilitate redusa in absenta unor mecanisme de sprijin din partea statului.
In raportul EPG privind decarbonizarea Romaniei, se arata ca planificarea si guvernanta sunt esentiale. Ce recomandari concrete aveti pentru liderii de companii in stabilirea propriilor planuri de decarbonizare?
Buna guvernanta in contextul tranzitiei verzi implica definirea riguroasa a obiectivelor, a termenelor si a responsabilitatilor, elemente ce trebuie integrate in planurile de decarbonizare ale companiilor energo-intensive.
Stabilirea unui calendar clar reprezinta fundamentul actiunii climatice, oferind predictibilitate si facilitand corelarea strategiei de mediu cu restul activitatilor economice.
Pentru a asigura viabilitatea business-ului, procesul de decarbonizare trebuie sa includa masuri de atenuare a riscurilor climatice, alaturi de sisteme de monitorizare si revizuire periodica, sustinute de o asumare clara a rolurilor la toate nivelurile organizationale.
Pilonii unui plan de decarbonizare robust:
- Predictibilitate si Aliniere Strategica: Stabilirea unui calendar clar de reducere a emisiilor reprezinta pasul fundamental. Acesta nu doar ca orienteaza actiunea climatica la nivel intern, dar ofera si o foaie de parcurs predictibila, permitand corelarea investitiilor verzi cu strategiile financiare si operationale ale companiei.
- Gestiunea Vulnerabilitatilor: Un plan matur de decarbonizare trebuie sa fie dublat de masuri de adaptare directionate catre punctele critice ale organizatiei. Identificarea si atenuarea vulnerabilitatilor climatice specifice asigura respectarea calendarului asumat, protejand in acelasi timp continuitatea activitatii economice si profitabilitatea in fata socurilor externe.
- Monitorizare si Responsabilizare: Succesul tranzitiei depinde de existenta unor mecanisme de control si revizuire periodica, integrate direct in calendarul de implementare. Aceasta supraveghere trebuie sustinuta printr-o delegare clara a responsabilitatilor, astfel incat fiecare parte implicata sa detina atributii specifice in atingerea neutralitatii emisiilor.
Care sunt cele mai mari riscuri de tranzitie pentru companiile romanesti in urmatorii 5–10 ani: costul carbonului, volatilitatea preturilor energiei, accesul la finantare sau presiunea lanturilor de aprovizionare?
Dintre acestea, cel mai critic risc pe termen scurt si mediu este volatilitatea preturilor energiei, in timp ce, din perspectiva structurala, accesul la finantare si capacitatea de implementare a tranzitiei devin determinante. Costul carbonului si presiunea lanturilor de aprovizionare actioneaza ca factori de amplificare, avand totodata un rol dual in stimularea dezvoltarii unei industrii mai competitive.
Volatilitatea preturilor energiei ramane una dintre cele mai mari provocari pentru industrie, cu efecte directe asupra competitivitatii si asupra predictibilitatii investitiilor.
De asemenea, tranzitia catre o economie mai curata presupune investitii semnificative in tehnologii noi – electrificare, hidrogen, captarea carbonului – multe dintre ele inca insuficient mature sau dificil de finantat in absenta unor mecanisme de sprijin. La acestea se adauga si o presiune crescanda din partea lanturilor de aprovizionare, in conditiile in care piata europeana se reorienteaza rapid catre produse low-carbon. Nu in ultimul rand, se estimeaza ca pretul carbonului va continua sa creasca, pe masura ce alocarile gratuite din EU ETS se reduc progresiv, in linie cu calendarul european de decarbonizare. Acest lucru va amplifica presiunea asupra industriilor energo-intensive, unde costurile cu emisiile devin din ce in ce mai relevante in structura totala a costurilor, iar necesitatea investitiilor in tehnologii curate devine mai pregnanta.
EPG subliniaza frecvent ca decarbonizarea incepe cu reducerea consumului energetic. De ce este eficienta energetica adesea subestimata in strategiile companiilor si cum ar trebui integrata corect, alaturi de adoptia surselor regenerabile pentru autoconsum?
Din aceasta perspectiva, experienta ultimului deceniu arata ca instrumentele de sprijin au fost orientate in principal catre mentinerea competitivitatii pe termen scurt, fara a conditiona suficient de ferm investitiile de tranzitia catre tehnologii cu emisii reduse sau fara a stimula in mod sistematic modernizarea structurala a capacitatilor de productie. In acest context, pentru a asigura sustenabilitatea pe termen mediu si lung a industriei, atat eforturile companiilor, cat si mecanismele de sprijin public ar trebui clar conditionate de obiective de reducere a emisiilor si orientate explicit catre adoptarea de tehnologii si procese industriale curate, de electrificarea proceselor acolo unde este posibil, iar ulterior acoperirea cererii ramase prin energie regenerabila, inclusiv prin autoconsum si contracte de achizitie de energie verde. Astfel de masuri devin cu atat mai urgente cu cat calendarul de implementare a reformelor EU ETS prevede reducerea treptata a alocarilor gratuite de certificate de emisii, ceea ce va expune industriile energo-intensive unui cost integral al carbonului incepand cu 2034.
Exista exemple, interne sau regionale, unde decarbonizarea a creat avantaje de piata sau de cost pentru companii? Ce lectii pot fi aplicate in Romania?
Exemple relevante ar veni din Nordul Europei cum ar fi compania Ørsted din Danemarca, care a facut tranzitia de la 85% combustibili fosili in 2008 la peste 90% energie regenerabila in 2023 devenind un lider global. Romania poate lua ca exemplu pentru companiile sale existenta unui cadru care sa permita acces la contracte pe termen lung (PPA-uri) stabile, precum si la existenta unor programe care sa permita early mover advantage in tehnologii subventionate initial, apoi competitive. Alt exemplu ar fi din Suedia si Finlanda care dezvolta otel cu emisii reduse (ex. HYBRIT – SSAB), ceea ce le permite accesul la clienti corporate cu tinte ESG stricte (auto, constructii), precum si avantajul de a acea premium de pret pentru produse low-carbon.
