Cum am construit strategia de decarbonizare pentru o fabrica din industria automotive?

Home / Studii de caz

Context

Beneficiarul nostru, lider global in furnizarea de tehnologii si servicii, si-a asumat un angajament ferm fata de sustenabilitate: Atingerea neutralitatii din punct de vedere al emisiilor de CO₂.

Incepand cu anul 2020, intreaga cantitate de energie electrica utilizata in cadrul fabricii provine complet din surse regenerabile cu certificate de origine, eliminand emisiile indirecte asociate consumului de electricitate.

In paralel, au fost concentrate eforturile pentru reducerea emisiilor generate de arderea gazului metan, utilizat in principal pentru incalzirea spatiilor interioare. Investitiile realizate in ultimii ani in proiecte de eficienta energetica au condus la o scadere cu 40% a consumului de gaz metan, marcand un pas important in directia decarbonizarii.

DETALII PROIECT

Beneficiar: Confidential

Industrie: Automotive

Tip proiect: Stategie de Decarbonizare

Finantare: Surse Beneficiar

Dezvoltarea Strategiei de Decarbonizare

Pentru a transforma obiectivele stabilite intr-o directie clara, compania a colaborat cu Servelect in vederea dezvoltarii unei strategii de decarbonizare.

Strategia realizata de Servelect ofera un plan concret pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, stabilind masuri fezabile, viabile si eficiente din punct de vedere economic pentru decarbonizarea activitatii companiei si consolidarea rezilientei la schimbarile climatice.

Realizarea Strategiei de Decarbonizare s-a desfasurat in mai multe etape:
5

Analiza detaliata a consumului actual de energie si a emisiilor de CO₂ aferente operatiunilor fabricii;

5

Identificarea potentialului de imbunatatire si fundamentarea masurilor de decarbonizare;

5

Analiza masurilor de reducere a emisiilor de CO₂, intr-o ordine de prioritate:

1. Reducerea consumului de energie prin cresterea eficientei energetice;
2. Recuperarea caldurii reziduale din procesele interne;
3. Cresterea consumului de energie regenerabila produsa local;
4. Acoperirea varfurilor de consum si redundanta – pregatirea unui model cerere-raspuns pentru a minimiza volatilitatea pretului la energie.

5

Dezvoltarea conceptului energetic de functionare fara emisii, stabilirea obiectivelor concrete de reducere a emisiilor pentru domeniile de inventariere Scope 1 si Scope 2, si evaluarea mai multor scenarii si variante functionale;

5

Elaborarea strategiei pe etape si termene de implementare, incluzand o evaluarea a costurilor si a impactului preconizat, impreuna cu analiza tehnico-economica;

5

Propunerea unui plan realist de implementare – Stabilirea unui calendar pentru implementarea masurilor propuse, incluzand resursele umane si financiare necesare si oportunitati de finantare nerambursabila.

Strategia

Decarbonizarea fabricii s-a dovedit a fi un obiectiv realizabil, datorita conditiilor tehnice si operationale favorabile. Un avantaj major in acest proces este faptul ca gazul metan, principala sursa de emisii de CO₂, este utilizat exclusiv pentru incalzirea spatiilor, si nu in procesele de productie, ceea ce contribuie la un parcurs mai eficient catre decarbonizare.

In plus, compania dispune de un potential semnificativ de recuperare a energiei termice generate in procese, iar automatizarea avansata si controlul eficient al sistemelor HVAC permit o gestionare optimizata a consumului de energie.

Pe de alta parte, avand in vedere ca investitiile in capacitati de producere a energiei electrice suplimentare pentru a gestiona varfurile de consum nu sunt deocamdata rentabile din punct de vedere economic, gazul metan va continua sa fie utilizat in perioadele de consum ridicat.

„Provocarea concreta a acestui proiect a constat in maximizarea efectului solutiilor de tip „low hanging fruits”, adica a solutiilor de reglaj fin al regimurilor de functionare pentru sistemele tehnice de tip HVAC si pompaj, care aduc un dublu saving de energie: o data din reducerea necesarului de consum energetic, respectiv din utilizarea energiei produse local din surse regenerabile pentru alte utilizari necesare.

 

In aceeasi directie, tot cu dublu efect de energy saving vin si solutiile de recuperare a caldurii reziduale cu ajutorul pompelor de caldura: prin evitarea consumului de gaz metan si prin eliminarea necesarului de energie electrica pentru evacuarea acesteia din procesele tehnologice, intrucat este valorificata local.


Servelect a dovedit experienta necesara si competenta in abordare, intr-un context in care Beneficiarul a urmarit solutii concrete, bine documentate si fundamentate, bazate pe evidente si testari de tip pilot demonstrativ.”
a declarat Andrei Ceclan, Senior Energy Consultant Servelect.

Principalele masuri propuse in cadrul strategiei de decarbonizare:

N

Reducerea necesarului de consum prin optimizare hidraulica si aeraulica, care include si reduceri de temperaturi pe circuitele de distributie, acolo unde este posibil, cu detalieri concrete, testate si verificate;

N

Incalzirea unuia dintre depozite cu energie termica recuperata de la statia de azot din imediata vecinatate, spatiu in care momentan functioneaza o centrala termica cu gaz metan;

N

Recuperare suplimentara de energie termica de la turnurile de racire a compresoarelor;

N

Recuperare suplimentara de caldura de la circuitul de frig tehnologic prin instalarea unui echipament chiler in pompa de caldura;

N

Instalarea unei pompe de caldura pentru una dintre cladirile mai mici de pe platforma fabricii;

N

Marirea capacitatii centralei fotovoltaice existente pentru a acoperi un necesar redus si un consum energetic optimizat.

Prin implementarea pachetului de masuri propuse, Beneficiarul are oportunitatea de a-si imbunatati semnificativ eficienta energetica si de a-si atinge obiectivele de decarbonizare propuse. Estimarile indica o reducere de peste 82% a consumului de gaz si a emisiilor de CO₂ asociate, precum si economii de aproximativ 430.000 de euro pe an.

Alte proiecte implementate

Azomures

Aflati mai multe detalii

centrala fotovoltaica sentosa

Sentosa

Aflati mai multe detalii

romatsa centrala fotovoltica studiu de caz

ROMATSA

Aflati mai multe detalii