Autoritatile administratiei publice locale din localitatile cu o populatie mai mare de 20.000 de locuitori au obligatia sa intocmeasca anual un Program de imbunatatire a Eficientei Energetice si sa numeasca un manager energetic, atestat conform legislatiei in vigoare (Legea 121/2014 privind eficienta energetica, cu completarile si modificarile ulterioare ) sau sa incheie un contract de management energetic cu o persoana fizica atestata in conditiile legii sau cu o persoana juridica prestatoare de servicii energetice agreata in conditiile legii.
Pe de alta parte, autoritatile administratiei publice locale din localitatile cu o populatie mai mare de 5.000 de locuitori au doar obligatia sa intocmeasca, tot anual, acest Program de imbunatatire a Eficientei Energetice (PiEE).
Atat Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), cat si programele de finantare nerambursabila din fonduri europene conditioneaza accesarea, de existenta acestui Program, ca angajament si asumare a responsabilitatii din partea decizionalilor locali.
Mai mult, prin Ordonanta de urgenta nr. 184/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienta energetica, s-au introdus contraventii, cu amenzi cuprinse intre 15.000 si 30.000 de lei pentru nerespectarea de catre autoritatile administratiei publice locale a prevederilor art. 9 alin. (20) si (21).
PiEE se elaboreaza in conformitate cu modelul aprobat de Directia de Eficienta Energetica din cadrul Ministerului Energiei si se transmit pana la data de 30 septembrie a anului in care au fost elaborate, cu exceptia celor transmise pana in anul 2020 inclusiv si sunt urmate de raportari anuale cu privire la masurile implementate si reducerile de consumuri finale de energie obtinute in anul precedent – OUG 184/2020, Articolul 9, alineatul (22).
Ce este un PiEE?
PiEE este un instrument important in elaborarea unei viziuni pe termen de cel putin 3 – 6 ani care sa defineasca evolutia viitoare a modului in care se consuma si produce energia, inclusiv din surse regenerabile la nivelul comunitatii si tinta spre care se va orienta intregul proces de planificare energetica, cu actualizari anuale, identificarea de surse de finantare si suport in materializarea lor.
De ce este important ca primariile sa aiba PiEE, dincolo de indeplinirea obligatiilor legislative?
Dincolo de obligatia legala, impusa prin legea eficientei energetice 121/2014, cu completarile ulterioare, oportunitatea si impactul unui PiEE si a unui manager energetic, sunt dovedite in mod clar prin evidente transparente si la zi a consumurilor si costurilor energetice, prin liste de proiecte clar definite si urmarite ca impact pentru renovarea aprofundata a cladirilor publice (majoritatea scoli si gradinite), a sistemelor de iluminat public stradal, a transportului public local si la nivelul sistemelor de termoficare centralizata.
Managerul energetic asigura asistenta tehnica de specialitate, identifica oportunitati si ajuta la atragerea de finantari si materializarea de proiecte, masurand totodata si efectul in termeni de reducerea consumului si a costurilor energetice.
Cine il poate realiza?
O societate prestatoare de servicii energetice (SPSE) agreata de catre Directia de Eficienta Energetica din Ministerul Energiei este singura entitate legal in masura sa realizeze PiEE. Aceasta are experienta si specialistii necesari – manageri energetici pentru localitati atestati in conditiile legii – pentru a elabora un plan de imbunatatire a eficientei energetice coerent, cu solutii fezabile, care pot fi puse in practica.
Servelect asigura serviciul de management energetic urban pentru peste 19 localitati din Romania. Printre acestea se numara: Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Turda, Satu Mare, Targoviste, Braila, Sfantu Gheorghe, Deva, Tarnaveni etc.
Pe langa PiEE, autoritatile publice locale realizeaza si Planuri de Actiune pentru Clima si Energie Durabila (PACED), care pot si trebuie sa fie abordate in mod corelat cu PiEE, la pachet.